Home

poems by
Serban Ovidiu Morcan

POATE…

Poate sunt prea incet sa sper!
Albastrul cerului
L-au furat altii
Inaintea mea.
Am ramas putred…
Rastignit de pamant.

--------------------------------------------------

Vreau intr-o zi
Sa privesc
Universul in ochi.
Din brate de soare
Sa-I rid in fata!
Sa-mi asculte cuvintele
Izvorate dintr-o fericire trista!
Vreau sa inteleaga
Durerea bucuriei mele!
Si inchizind ochii
Sa viseze,
Pentru o mie si mai bine de ani,
In locul meu!
Sa spere el
El sa se zbata
Sa plinga,sa urle!
Si apoi sa spuna:
"NU"
Sa rad inca o data
Sa fiu din nou muritor
Sa ma spal cu roua intelepciunii
Si sa-mi inchid amarul
Intr-un cuvint
Ce nu a plins niciodata!

--------------------------------------------------

Pana la urma DRAGOSTEA…

Nu toate cuvintele incep cu A
Si nu fiecare clipa se termina
   Cu un Zimbet!
   Vulturi acopera pamantul
   Si cerul refuza sa-I goneasca!
   O stea tintuita de maini si picioare
   In adancul cerului,
   Suspina,plange,
   Cu lacrimi fierbinti de gheata,
   Un fior,nesimtit de oameni,
       Al neputintei.
   Undeva departe,sub lacrimile stelei!
       Stau eu…
   Neputincioasa creatie a Perfectiunii…
As fi nedrept sa spun ca pling si eu
Caci nu am cunoscut inca lacrimile
Nici ale mele,nici lacrimile raurilor de piatra,
   Am intels doar Rasul si…
       Nepasarea…
Respir insa un aer ce tinjeste dupa…
       DRAGOSTE
O dragoste ce vrea
Sa zburde pe cimpii de vise
Fara sa le atinga
Fara sa le farame
Ma inchid in celula DRAGOSTEI
   Trimit un sentiment
Stelei ce plinge…
Astept disperat un zimbet…
Plec ochii orbit de INEFABIL
   Si nu-mi ramane decat
Speranta ca poate TU esti…
   Ceea ce-mi lipseste.

----------------------------------------------

Cugetare

Timid ma asez,
In fata mortii,
Sa cuget!
Macabru albastru infinit
Imi doresc!
Rosu al meu singe.
Imi urca in ochi.
Vad viata de care
N-am avut parte
Si-mi intind bratele,
   Sa o ating!
   Dispare!
Raspuns de soarta
Cad in genunchi!
Din talpile-mi arse de huma
Din bratele-mi mazgalite cu viata
Din tot corpu-mi ce emana in jur
Aburi de Durere,
Cade pe tarina albastra
Ca un soare verde din alt univers,
   Sufletul meu,
Bolnav de atita amalgam de culoare
Strig si ma zbat
   Dupa putina
Lumina in noapte!
Nimeni nu-mi raspunde!
Golul din mine se umple
   Din cuvinte
E totul metafora in mine!
Sunt o risipa de energie
Din imensitatea de umbre.
Sunt vorbe aiurea spuse,
Scrijelite in apa cu foc.
Sunt tarina pe care
   Toti o calca.
Astazi sunt zeu
   Maine sunt orb.
   Ieri am iubit
   In viitor o sa mor
   Si nimeni nu o sa stie
   In desertul de oameni
   Ca am existat EU,
   Ocean de dileme
   Inchis intr-o lacrima!

 

 

  This site is constructed using NetObjects Fusion